Pentru unii un moft, pentru altii o emotie copilareasca, prezenta unor mascote in cadrul petrecerilor reprezinta de fapt modalitatea moderna de a pune in scena si alte concepte decat cele clasice. Cand parca inspiratia nu mai este de ajuns, cand ceva neasteptat este de dorit, mascotele pot fi o alegere buna. Desigur, le asociem cu lumea copiilor, sunt pe placul celor mici, deci despre bucuria acestora va fi vorba, sa intampine la o petrecere astfel de prezente.
Mascotele pot avea un rol activ in cadrul unei petreceri. Poate fi vorba despre un eveniment dedicat exclusiv c
elor mici sau partial acestui public. Cu alte cuvinte, poate fi vorba despre un botez, despre o petrecere de zi onomastica, private sau pentru gradinite, poate fi o petrecere a adultilor care daca vor fi insotiti de copii, cei din urma vor avea si un program al lor.
Iata si ce pot face mascotele in cadrul unei petreceri:
Pot avea rol de hostess
Primirea invitatilor este o maniera de respect fata de cei care participa la un eveniment. Ca un raspuns placut pentru ca au onorat cu prezenta, pot fi intampinati de mascote. Va fi o surpriza de la bun inceput, un deliciu ce poate starni amuzament, rasete si evident binedispune inca de la trecerea pragului.
In cazul celor mici, mascotele vor crea senzatia de apartenenta. Adica vor insufla copiilor ideea de lumea de basm ce ii asteapta, un stil familiar lor. Acestia isi vor invinge timiditatea si vor dori cu atat mai mult sa participe la evenimentul in cauza.
Aduc tortul
Un alt moment de interes pentru toata lumea este mult asteptatul tort. Cu atat mai mult aparitia acestuia va fi interesanta si apreciata, cand mascotele sunt cele care pasesc in sala alaturi de desertul festiv.
Fac animatie si dansuri
Danseaza cu si pentru public, fac deliciul celor care le privesc – spus pe scurt, mascotele vor fi prezente active pe durata evenimentului, acolo unde de altfel muzica este mereu o forma de a distra. Animand atmosfera, mascotele pot fi o atractie pe ringul de dans, ceea ce va incuraja si pe cei din jur sa participe. Pot da tonul distractiei insa in egala masura pot fi si cei care intretin aceasta stare de voiosie.
Fotografii
O astfel de imagine nu trebuie ratata! Asta isi spun toti cand dau de mascote. Este un moment unic pentru multi, o amintire draga, deci fotografierea alaturi de mascote este de asemenea o activitate – cu mic cu mare toti roiesc in jurul lor, de unde si sesiunea foto complexa la care se ajunge.
Mai mult decat atat, va putem sugera fotografierea fiecarui invitat alaturi de mascote, pe masura ce vin la eveniment. Aceasta poate fi ulterior oferita ca si marturie, asa cum se obisnuieste adesea la petreceri. Nu te intalnesti oricand cu Minnie, Mickey, Donald sau alte sute de personaje din lumea Disney.
Iata asadar ca mascotele sunt prezente remarcabile si nu numai atat, pot fi sufletul unei petreceri. Ceea ce veti gasi in lista noastra de servicii in acest sens, pe pagina paradisulpersonajelor.ro este mai mult decat o idee de pus in practica, este insasi tematica si planul unui eveniment. Galeria va sta ca o mica dovada a faptul ca interpretarile sunt copii fidele ale realitatii; costumatiile sunt bine alese, precum si persoanele ce au misiunea de a fi mascote si animatori.
Totul, spre marea bucurie a celor mici. Parintii pot confirma cat de bine se simt copiii cand li se implineste visul de a se intalni cu personajele dorite. Noi va oferim aceasta sansa. Si nu uitat de oferta 4+1, o ora din partea casei (detalii pe site).
articole interesante
Idei creative pentru reusita petrecerii celui mic – la ce artificii sa apelati
O petrecere este considerata reusita atunci cand aceasta este discutata mult timp dupa ce a avut loc. Mai ales daca este este vorba de aniversarea